Life’s a stage

•May 23, 2011 • 2 Comments

Psychedelic states accompany my every feeling. One minute I’m bathed in hope and emotional self indulgence , the other I’m arguing with my own shadows in depressive scenes of misery. Life, a mere stage, sometimes you get to have a delightful performance, sometimes you’re just awful… frankly, the audience doesn’t even have to boo you off the stage, you do it yourself… and it’s not because you forgot the lines or anything like that. No. It’s just the role, it doesn’t suit you. And of course there are those times when you don’t even get the part.

The stage has many roles. Me, I find myself just laying there, sitting, waiting… for something that never will be, something that never was. And it’s not the waiting that consumes me, oh no, it’s the hope. The hope that someday I’ll wake up from this numb and grey dream, that which is called in an absurd manner… reality. Who are we to say what is real and what is not? What if all your senses, emotion and even your thoughts are all just illusions… oh how I would cherish such a truth, such dissolution of this dire world. It’s just now that I’ve realized what I’m actually waiting for; I want this dream to end.

Shakespeare wrote:

‘All the world’s a stage,
And all the men and women merely players:
They have their exits and their entrances;
And one man in his time plays many parts…’

I, for one, have no idea what my part is, all I know is that I seem to be stuck in it just like a male mantis is stuck in his first and also last “night of love”. Will I ever get off the stage for my next part? How long must I wait for the curtain to settle? I can’t even taste the next act…

Despre Suferinta

•May 3, 2011 • Leave a Comment

Inainte de a incepe as vrea sa va zic ca daca doriti sa intrati direct in continutul legat strict de subiectul propriu-zis al post-ului puteti incepe lectura de la asterix.

De ceva timp, 2-3 luni mai exact, intampin dificultati in a asterne in cuvinte un articol de “esenta”. Motivul exact nu-l cunosc, insa presupun ca e vorba de o combinatie de factori ce au dus la situatia asta. Cu toate acestea iata ca azi reusesc in sfarsit sa incep a materializa niste idei in speranta ca acest lucru imi va da si avantul necesar pentru a relua ritmul in care am inceput acest blog si in care imi doresc sa-l continui.

Trebuie sa recunosc ca pana si alegerea subiectului articolului a fost o dezicie dificila pentru mine, nu pentru ca duc lipsa de inspiratie ci mai degraba pentru ca am multe idei pe care mi-as dori sa le exteriorizez. Principalul obstacol il reprezint eu insumi. Desi ideile mele sunt destul de inchegate in gandirea mea, observ ca reusesc sa le recreez cu greu pe un suport exterior si imi este aproape imposibil sa le reproduc in forma in care mi s-au relevat prima data. Am observat insa ca nu sunt singurul afectat de aceasta problema si prin urmare am ajuns la concluzia ca e ori o faza prin care trec ori pur si simplu un mod de a fi cu care va trebui sa ma obisnuiesc de acum incolo. De ce? Pentru ca prefer sa scriu mai rar un articol dar cu continut decat sa creez forme fara fond. Acestea fiind spuse voi trece la subiectul propriu-zis al post-ului.

*

In primul articol al blog-ului am zis ca viata e guvernata prin intermediul a doua elemente egale si complementare: Iubirea si Suferinta. Ele sunt cele doua stari ce ne contureaza perceptia asupra Existentei numita pe scurt realitate. Despre primul dintre cele doua am vorbit si probabil ca o voi mai face si in viitor. In acest post insa as vrea sa tratez putin si a doua stare a Existentei care din punctul meu de vedere e la fel de importanta si care merita apreciata si poate chiar “savurata”. Probabil ca ultima afirmatie pare bizara insa voi incerca in cele ce urmeaza sa si argumentez aceasta idee. In primul rand as vrea sa delimitez de la inceput despre ce vorbesc in articolul acesta, cand zic suferinta nu ma refer la ceea fizica (ori psihica, pentru ca cea psihica isi are ca suport fizicul, integritatea si functionalitatea cortexului mai bine zis). Suferinta asupra caruia ne vom arunca “privirile” este cea de ordin emotional daca o putem numi asa (suferinta morala, daca intram putin in terminologia folosita in psihologie, filosofie, etc.).  Pentru a putea vedea importanta acestei stari trebuie in primul rand sa o intelegem, mai exact sa-i intelegem originea, modul in care se declanseaza.

You and yourself

 Frica

Frica si ura sunt singurele sentimente pamantene care blocheaza accesul catre cunoastere si evolutie”- Despre Reptilieni si planeta pamant de Aryana Havah

Suferinta este o stare sau traire ce are la baza un concept aparent simplu: frica. Probabil ca majoritatea dintre noi interpreteaza cuvantul “frica” drept lipsa de curaj, o manifestare de lasitate, etc., insa in contextul acesta frica despre care vorbesc eu are un cu totul alt inteles si o diversitate de forme in care se apare. Ma refer la frica manifestata printr-o nevoie de posesiune (fie ca aceasta se reflecta asupra unui obiect sau a unei alte persoane) sau datorata unei schimbari a unei stari curente de posesiune (pierderea unui obiect sau a unei persoane dragi; in al doilea caz fie ca este vorba despre moarte fizica sau ruperea unei relatii de cuplu / de amicitie putem spune intr-un cuvant ca vorbim de dor). Astfel, putem spune ca frica reprezinta teama^ de nu obtine ceea ce-ti doresti sau de a pierde ceea ce ai deja (^ scuzati exprimarea aparent idioata, imi este greu sa transpun unele idei in cuvinte incercand in acelasi timp sa le pastrez cat de cat esenta de aceea sunt si nevoit sa fac uneori compromisuri si abateri de la normele lingvistice sau chiar logice). In primul caz frica se manifesta sub forma unui sentiment de dezamagire sau chiar nedreptate. Magnitudinea acesteia tinde sa creasca cu cat in sinele nostru suntem convinsi ca am muncit sau meritam sa ni se implineasca acea dorinta de posesie. Ceea ce trecem cu vederea este faptul ca noi insine nu suntem intotdeauna constienti de ce avem nevoie cu adevarat. In acest sens putem spune ca nu noi suntem defapt cei stapani asupra posesiei intrucat nu noi decidem ce meritam sau ce ne trebuie. Fiecare om isi are propriul curs de-a lungul Existentei si aceasta “stie” exact cu ce sa-l “hraneasca” pe individ pentru a-si urma calea evolutiei sale, cale care poate parea aparent predestinata. “You can’t always get what you want, but if you try, you’ll get what you need”, cred ca unii dintre voi cunosc deja expresia aceasta din melodia celor de la Rolling Stones, din punctul meu de vedere se potriveste perfect cu ideea pe care incerc sa o expun. In cel de-al doilea caz avem de-a face cu dorul, care de cele mai multe ori poate fi un generator de suferinta mai mare decat lipsa posesiei implinite. Socul este mai mare pentru ca vorbim de un aparent dezechilibru major in stabilitatea interioara a omului legat de plecarea partiala sau totala din viata sa a unui pilon major, generator de fericire, iubire, stabilitate etc. La fel ca si in cazul precedent avem de a face cu “interventia” Existentei asupra omului, cea care “decide” cand i se da omului si cand i se ia. Tot acest proces aparent haotic pare a fi unul crud si nedrept insa eu personal tind sa cred ca viata are un scop (chiar daca e unul abstract intelegerii umane) si de aceea si fiecare schimbare semnificativa in viata isi are scopul sau si nu este total lasata in mainile fragile ale hazardului.

Alone

Rolul Suferintei

Acum ca am analizat pe scurt ipoteza sorgintelui suferintei e timpul sa incercam sa lamurim si care este rolul ei in evolutia noastra ca si entitati componente ale acestui Univers. Dupa cum am spus iubirea si suferinta merg mana in mana in procesul de conturare a vietii noastre influentand-o in aceasi masura (chiar daca prin perceptia noastra atat cantitativ cat si calitativ acest echilibru pare a nu se manifesta). Trebuie sa intelegem deci ca iubirea fara suferinta nu poate exista, iar aceasta relatie este mutuala intre cele doua stari. De altfel, daca e sa fac o mica comparatie (cantitativa si deficitara) cu legaturi in matematica (unii probabil o vor gusta, altii probabil o vor considera de prost gust 😀 ): iubirea si suferinta sunt egale in modul dar semn opus. Astfel, cu cat o entitate este mai sensibila fata de una cu atat este fata si de cealalta. Omul se poate “hrani” la fel de bine atat cu iubire cat si cu suferinta “crescand” sau mai bine zis avansand astfel pe scara evolutiei sale de-a lungul drumului existential. In sprijinul acestei afirmatii revin cu o idee care am exprimat-o in primul post “Viata… intre fericire si tristete”: dualitatea suferinta – iubire este defapt un etalon ce ne ajuta sa percepem viata, daca macar unul din aceste componente ar lipsi nu numai ca nu am fi in stare sa-l simtim pe al doilea dar probabil nu am fi in stare sa simtim viata in sine, ideea de Existenta in sine probabil ca nu ar mai avea sens. Cu cat suntem capabili sa simtim o stare mai intens cu atat o putem “savura” si pe cealalta la fel de mult.

Cu toate acestea sunt de parere ca suferinta poate fi intr-un fel sau altul amortizata in sensul acceptarii sale in viata noastra dar mai ales in sensul constientizarii rolului sau productiv in “educatia existentiala”.

In momentul in care vom intelege acest lucru vom realiza defapt cat de indispensabila ne este noua ca oameni. Pentru ca afirmatile de pana acum sunt mai mult ipotetice si abstracte voi incerca sa dau si un exemplu mai palpabil in cele ce urmeaza. Unul din rodurile suferintei il reprezinta luciditatea ce o acompanieaza. Atunci cand treci de la o stare iubire la una de suferinta perceptia ta se schimba semnificativ. De ce? Pentru ca iubirea guverneaza o perceptie subiectiva, optimista, usor manipulativa si deformata. Suferinta pe de alta parte ne confera abilitatea de a analiza fenomenele existentiale mult mai obiectiv si profund permitandu-ne sa intram astfel in proximitatea adevarului universal. Totodata cu cat constientizam mai repede suferinta si o acceptam cu atat ne obisnuim cu cu ea si astfel nu mai riscam sa fim afectati de ea atat de mult in viitor. Rezulta astfel ca un om care a gustat mai mult din suferinta pe parcursul vietii are capacitatea de a intelege existenta mai bine si de a aprecia viata in sine indiferent ca aceasta radiaza asupra sa Iubire sau Suferinta.

Ma opresc aici cu acest articol in speranta ca v-am atras putin atentia asupra acestui aspect al vietii si ca v-am pus putin pe ganduri. In acest sens astept si alte opinii si contraargumente la sectiunea de comentarii al post-ului. Va multumesc pentru rabdarea de a lectura un alt articol exagerat de lung. La final as vrea sa va las cu un citat pe care l-am citit astazi pe Facebook si care mi-a placut foarte mult, ce ilustreaza inca odata dependenta celor doua stari principale ale Existentei dar si modul in care omul le poate interpreta gresit manifestarea: ”’Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai crunta suferinta. Caci, in ciuda parerii comune, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul proprietatii, care este tocmai contrariul dragostei” – Antoine de Saint-Exupery.


Look into my soul! What do you see?

•April 29, 2011 • Leave a Comment

Look into my soul! What do you see?

Do you see the shipwrecks? The shipwrecks of my lost battles drifting into oblivion. Or do you savor the calmness of my inner seas? Don’t be fooled by it. Stand aside and wait with absurd patience and just before you’ll get close to breaking sanity you’ll spot the ghost ships. Can you hear them? Yes, those sounds of desperation which resemble the screams for help of drowning mariners. That’s what you should be looking for. For on the bottom of those wretched seas lie buried deep into the sand the doomed bodies of those “sailors”, these are my most beautifully rotten memories. They act both as my treasure aiding me in relishing those moments and as my anchor, keeping me in place, never letting me escape…

Take a glimpse of my past and you might see my future. Why? Because I draw so many dots and edges in  trying to build it that I forget that I’m not the one turning the hourglass and most important I forget that I’m not the one who’s turning the wheel. I’m just an observer… one who forgets to observe.

It’s that darkness, that which follows me with each step I take, impregnating itself into the ground. And with each pounding of my heart it’s sealing my soul’s tomb with another brick of a lost love… that I never had. Brick by brick. It’s a grand mausoleum built out of illusions, suffering  and bitter tears promising to last the test of time… my test.

Un telefon discret

•April 11, 2011 • Leave a Comment

Ce face omul cand are prea mult timp liber? Simplu… se prosteste! Cam asta am facut eu lately. Acum 2 zile am postat pe Facebook un clip dintr-un sketch mai vechi de-a lu’ Toma Caragiu. Sketch-ul respectiv il stiam de un an si ceva deoarece il auzisem intr-un mix pe care pana ieri nu-l mai aveam, el nefiind postat pe youtube. Dupa nitica contemplare m-am gandit sa-l postez pe youtube si sa-i atasez un mic clip (mai degraba slideshow) regizat de mine care sa se potriveasca cat de cat cu povestea. Ce-a iesit puteti vedea AICI: http://www.youtube.com/watch?v=l1vglhYNUU4 [recomand HQ – 480bp]

PS: Nu uitati sa votati (fie ca e pro sau contra) si eventual daca vreti sa-mi dati niste feedback (pozitiv/negativ).

John Lennon – Greatness in human form

•March 29, 2011 • Leave a Comment

John Lennon

John Lennon

Artist, pacifist, militant pentru egalitatea dintre sexe si rase si mai mult decat atat un adevarat simbol pentru o intreaga generatie de tineri, acesta a fost John Lennon, iar articolul de azi din seria “Greatness in human form” ii este dedicate lui. Am decis sa scriu acest articol despre el deoarece ii admir mult o parte din filosofia de viata, fiind in acelasi timp fermecat ca multi altii si de muzica lui. Din acest punct de vedere pot spune ca John se afla printre oamenii care ma inspira si a carui viata (sau mai bine zis parti din viata) o folosesc drept guideline.

Trebuie sa recunosc faptul ca inainte de a scrie acest post am fost nevoit sa fac ceva research intrucat nu eram atat de bine informat pe cat as fi vrut sa fiu insa in cele din urma am reusit sa-mi completez golurile si acum voi incerca sa expun un articol care sa sublinieze pe scurt cele mai importante aspecte ale activitatii sale muzicale si nu numai. Spre deosebire de articolele precedente voi trece peste partea mai boring si voi sari direct la descrierea carierei sale muzicale.

John Lennon s-a nascut in 1940 in orasul englez Liverpool acolo unde 17 ani mai tarziu a pus bazele formatiei care pana in 1970 avea sa domine scena muzicala globala, vorbesc desigur despre “The Beatles”. Formula finala a grupului capata forma abia in 1972 odata cu sosirea ultimului membru al formatiei (acestia fiind, in ordinea integrarii in formatiei:  J. Lennon, P. McCartney, J. Harrison si R. Starr). Pornind de acest cvartet, daca-I putem spune asa, formatia a capatat rapid faima atat in Europa cat si in State, si eventual pe plan global. “The Beatles” ramane pana in ziua de azi formatia cu cel mai mare succes din punct de vedere comercial si una din cele mai faimoase si apreciate formatii din lume.

In 1970 formatia s-a despartit, Lennon alegand o cariera solo si orientandu-si mesajele melodiilor sale spre lucrurile pe care ii framantau interiorul: de la militari pacifiste pana la “ode” dedicate celei de-a doua sotie a sa, Yoko Ono. Cariera sa solo se dovedeste a fi aproape la fel de rasunatoare ca si cea alaturi de “Beatles”, ca dovada o parte din hit-urile sale: “Imagine”, “Woman”, “Give Peace a Chance”, “Jealous Guy”, etc.

Acum e timpul sa arucam o scurta privire si asupra influentei pe care a avut-o (si inca o are) asupra numeroase generatii. Dupa cum am precizat anterior, John si-a dedicate o parte din melodii sotiei sale care apare alaturi de el in numeroase clipuri. Acesta a iubit-o si admirat-o mult pe Yoko Ono spunand despre ea ca este “o fiinta magica cu ajutorul careia putea gasi solutia la orice problema”. Alaturi de aceasta si-a desfasurat intreaga cariera ca militant pentru pacifism si egalitate in drepturi. Printre altele, Lennon era un fel de feminist, si a luptat pentru promovarea egalitatii intre sexe. La baza acestei activitati a stat atat admiratia fata de Yoko dar si faptul ca familia sa din tinerete a fost formata in special din femei care i-au influentat copilaria.

De asemenea, John a fost un pacifist convins ce a militat cu indarjire in special in perioada razboiului din Vietnam, atunci cand prin melodiile sale care au devenit imn-uri ale miscarii pacifiste a jucat un rol foarte important in manifestarile generatiei de tineri din acea perioada impotriva conflictului din Vietnam si a administratiei Nixon. De altfel, timp de 4 ani acestuia i-a fost refuzat in continuu dreptul la resedinta permanenta in State de catre guvernul de-atunci drept consecinta a asocierii sale cu miscarea pacifista. Un exemplu de metoda de promovare a acestei miscari o reprezinta cele 2 “Bed-Ins for Peace” (am incercat sa traduc conceptul insa nu mi-a placut ce iese) organizate de acesta impreuna cu sotia sa. Un alt exemplu de implicare in miscarea pacifista il reprezinta criticile adresate guvernului Britanic in legatura cu interventia militara din Irlanda de Nord (1972).

Despre John Lennon ar mai fi multe de spus insa ma voi rezuma doar la a adauga faptul ca a fost ucis in 1980 in fata apartamentului sau de catre un fan caruia, culmea, ii daduse un autograf cu doar cateva ore inainte de nefericita intamplare. In inceputul post-ului am folosit expresia “acesta a fost”, insa acum as vrea sa rectific si sa sugerez sintaxa “este” deoarece sunt de parere ca John Lennon va ramane intotdeauna viu in mintile celor ce il admira pentru tot ceea ce a realizat el in timpul vietii sale pe Pamant.

Wings of a Phoenix

•March 25, 2011 • 2 Comments

My body lies under the bridge alive but rotten
Rotten by the wicked thoughts of those moments
That made me feel ecstatic and free
And whilst I decompose in ten thousand scents and thoughts
And enter an unholy trance
I hang before a never ending chasm, sliding between pain and numbness.

This soul has met it’s shameful peak
It’s now coveted in careless feelings
Like brass shields of mythological legions.
The few regrets i have are enough to defile and shatter me
Like cold ice shatters the volcanic glass of hell
Yet somehow I cope with this terrible state
I’m planning escape, hoping to ride on the wings of a Phoenix

My life… just an euphemism

Copiii lu’ Cartoon Network

•March 11, 2011 • Leave a Comment

Ieri vorbeam cu 2 amici despre cum am invatat limba engleza si toti am ajuns la concluzia ca datoram o foarte mare parte din aceasta abilitate faptului ca eram in “tineretile” noastre telespectatori impatimiti ai postului de desene animate Cartoon Network.  Pentru scurt timp ne-a luat nostalgia si ne-am amintit   de desenele de prin anii ‘90 si am inceput sa imitam cateva personaje reprezentative.

Cei ce ma cunosc stiu ca sunt un anglofil dedicat, cunoscator de limba engleza destul de bunicel (vreau eu sa cred…) si ca-mi place (recunosc) sa ma cam laud cu asta din cand in cand. Cred ca aveam vreo 5 ani cand si-au “tras” ai mei cablu si printre posturile de atunci am avut bucuria sa gasesc si Cartoon Network. Mi-aduc aminte ca primul serial peste care am dat a fost Scooby Doo (una din cele mai vechi sezoane, daca nu chiar primul); pentru un copil de 5 ani care pana atunci nu prea vazuse desene animate cred ca era cel mai frumos lucru pe lume. Desenele animate difuzate de-a lungul anilor ’90 si la inceputul anilor 2000 la acel post mi-au fascinate copilaria si m-au tinut lipit cu ochii de tubul catodic al televizorului sute, mii de ore (de altfel, la vremea aceea,  mi-am cam si stricat vederea de la chestia asta dar nu regret absolut nimic 😀 ) si mi-au dezvoltat imaginatia enorm. Dar probabil cel mai major, productiv si bun efect pe care l-au avut aceste desene animate asupra mea este cel mentionat mai sus si anume pasiunea mea curenta pentru limba si cultura engleza si pentru Regat in general. Sunt destul de sigur ca in jur de 80% din abilitatea mea de a vorbi corect si coerent engleza se datoreaza acestui post de desene animate si din ce am vorbit cu diferite persoane de-a lungul anilor am observat ca nu sunt singurul in aceasta postura, ba chiar o buna parte din oamenii care fac parte din generatia mea au avut prilejul de a fi (auto)educati astfel. Probabil ca pare absurd insa dupa cum stiti mintea unui copil este ca un burete care absoarbe informatii in cantitati foarte mari si cu multa usurinta iar acest lucru combinat cu o expunere intensa la desene animate in limba engleza pot duce la o dezvoltare eficienta si rapida a abilitatii de a stapanii aceasta limba. De ce spun toate chestiile astea? Simplu, le spun pentru a veni in sustinerea ideii ce o voi expune in cele ce urmeaza.

Dupa cum stiti de cativa ani Cartoon Network a devenit o televiziune de desene animate aliniata la trend-ul prost romanesc de a promova kitch-uri ieftine si cu priza la publicul dobitoc needucat/rural. S-a umplut incet incet de desene animate de prost gust, cum sunt cele de natura estica (manga) care promoveaza o violenta excesiva si explicita si uneori un limbaj nu tocmai adecvat pentru educatia unui copil. Astfel marea majoritate a desenelor vechi si frumoase (call me a conservator, I don’t give a f*** damn). Cireasa de pe tort o constituie insa faptul ca toate desenele au fost de-a lungul timpului dublate in limba romana pierzandu-se astfel si cel mai mic gram de continut educativ ale acestora.

Mi-aduc aminte si-acum de o buna parte din desenele copilariei pe care le-am vizionat la postul ala si ma gandesc cu ingrijorare la educatia generatiilor viitoare din prisma acestui factor destul de important: desenele animate. In tara asta a ajuns sa fie condamnata pana si educatia copiilor de dragul banilor.

Va las in seara aceasta cu o melodie superba a celor de la Hurts: