Viata… intre fericire si tristete

As vrea sa incep acest articol prin a multimi celor ce m-au sustinut si ma sustin in continuarea si evolutia acestui blog.  De cand am publicat articolul “Prefata” acum 5 zile si pana in prezent am primit multe incurajari si pareri pozitive din partea multor oameni, mult mai multe decat ma asteptam, si pot sa spun ca nu credeam ca voi gasi atatia oameni interesati de blog-ul meu atunci cand am inceput acest proiect. Iar acum sa trecem la subiectul pe care m-am gandit sa-l tratez azi si anume viata noastra si viziunea mea asupra modului in care o traim, o percepem, o simtim.

Multi dintre noi trecem prin viata fara sa ne gandim prea mult la importanta sa si fara sa o pretuim pentru simplul fapt ca o avem si mai ales pentru forma in care ne este data. Ne plangem pentru problemele de zi cu zi si de multe ori le acordam mult mai multa gravitate si vina decat au in realitate. Uitam insa ca sunt multi oameni in situatii mult mai grave si a caror probleme sunt mult mai mari, uitam ca spre deosebire de altii avem majoritatea timpului luxul (sa zicem) de a putea repara o greseala, de a indrepta o neregula, de a ameliora o problema sau de a scapa de ea definitiv  si chiar a intoarceo 180 de grade si a transformao intr-o situatie frumoasa, benefica.  Altii insa nu isi permit insa asemenea schimbari in viata deoarece problemele pe care le au sunt cu mult mai grave si de multe ori ireversibile.  Aceasta ignoranta fata de viata noastra si lucrurile bune din ea ne face de multe ori sa nu fim constienti asupra fragilitatii ei si de multe ori suntem luati prin surprindere atunci cand aceasta fragilitate isi spune cuvantul. Se spune ca de multe ori nu constientizam importanta unei persoane sau a unui lucru din viata noastra pana nu e prea tarziu. Acest lucru este adevarat intrucat singurul mod de a realize necesitatea unui lucru sau a unei persoane este de a nu mai avea contact cu acesta/aceasta. Acesta este motivul datorita caruia cred ca majoritatea dintre noi ar trebui sa fim multimiti cu ce avem deoarece caracterul haotic si aparent “nedrept” al vietii ne poate lua totul asa de usor cum ni l-a si dat, indiferent daca consideram ca il meritam sau nu sau daca credem ca acel lucru este obtinut prin munca si truda proprie si suntem indreptatit sa il detinem si sa beneficiem de el sau nu. Cu alte cuvinte, ca sa insufletesc putin atmosfera  “serioasa si monotona” in care v-am adus pana acum in acest articol, “Life sucks and then you die”. Cred ca aceasta scurta “vorba inteleapta” din limba engleza se potriveste cel mai bine cu ceea ce incerc sa expun in acest articol. Viata e plina de incercari si probleme, de momente grele si de zile proaste, insa asta nu inseamna ca ar trebui sa facem din ele tragedii asa cum tindem sa facem majoritatea timpului cu majoritatea dintre ele. Ganditi-va cum ar fi fost viata daca am fi fost destinati sa traim cu ele de cand ne-am nascut si pana murim.  Incercati sa treceti peste orice problema care se iveste in viata voastra oricat de mare si “nedreapta” vi se pare, un moment greu apare pentru un motiv si spun asta pentru ca eu cred ca suferinta umana si problemele noastre in general au un motiv pentru care exista in viata noastra. Ganditi-va cum ar fi fost o viata perfecta in care nu ne confruntam la tot pasul cu obstacole si incercari? O sa ma intrebati: dar ce e neinregula cu o viata lipsita de griji si suparari? Raspuns: Totul! Eu sunt de parere ca un om care nu a experimentat suferinta, grijile si incercarile vietii a trait o viata mult mai putin bogata decat un om care a fost martor mai multor momente triste si care a trait-o intr-o masura mai mare sub imboldul suferintei. Probabil ca va intrebati la ce ma refer cand spun “bogata”. Ma refer la bogatia interioara, bogatia sufletului, ma refer la acel om care stie sa aprecieze viata si fiecare moment al sau oricat de nesemnificativ ar parea celor din jurul sau. Acela este un om care din punctul meu de vedere a trait o viata cu adevarat implinita, o viata care l-a invatat sa pretuiasca simplul fapt ca exista.

Astfel am ajuns la conceptul pe care eu il consider destul de vital in viata unui om: suferinta. Ce este suferinta? Sunt de parere ca viata e menita sa fie traita sub forma unei imbinari armonice dintre fericire si tristete, iar motorul acestui “mecanism” este un duet format din Iubire pe de-o parte si Suferinta de cealalta parte. Doi parteneri care nu pot functiona independent unul fata de celalat si care impreuna isi incanta publicul prin cel mai frumos dans posibil: viata. Cu alte cuvinte, suferinta trebuie privita ca un lucru component si esential al vietii noastre si trebuie sa actioneze ca un factor motivant majoritatea timpului ci nu demoralizant si descurajant cum tinde sa devina pentru multi dintre noi. Trebuie sa constientizam  faptul ca lumea este formata din bine si rau (chiar daca majoritatea timpului pana si aceste doua concepte sunt destul de relative) si ca singurul mod prin care putem ajunge aproape de starea finala a evolutiei noastre ca oameni, ca suflete, ca entitati component ale acestui Univers superb este sa acceptam viata asa cum este, pentru ca desi pare a fi nedreapta si urata majoritatea timpului in realitate complexitatea ei si existenta ei atat sub forma de iubire cat si de suferinta este ceea ce o fac atat de perfecta. Perfectiunea nu este data de gradul de bine din ea ci de echilibriul dintre bine si rau, de armonia dintre stari fizice si afective opuse. Imaginati-va o viata in care nu am avea rau? Ar fi o viata monotona in care nu am evolua deloc, am fi blocati intr-o continua stare de necunoastere si incapabilitate de a simti si trai orice stare afectiva. De ce spun ca nu am fi capabili sa traim stari afective? Simplu, pentru ca nu am avea un etalon care sa le diferentieze, acest etalon este insasi dualitate bine-rau, contrastul iubire-suferinta, fara suferinta nu ar putea exista nici iubire si astfel nu am putea experimenta absolute nimic, am fi niste  entitati nule traind intr-o falsa “pace si iubire permanenta” fara nici un scop final si fara nici un motiv de a exista.

Ca sa inchei va voi da un sfat care, sper eu, sa fie cat mai benefic in constientizarea modului in care ar trebui sa percepem aceasta parte din viata noasta: suferinta. Iubiti viata in momentele de fericire dar iubitio si mai mult cand sunteti tristi pentru ca tristetea si amarul face parte din evolutia noastra ca oameni si pentru ca orice rau este un rau cu scop, un rau necesar oricat de nedrept si dezastruos pare.

In incheiere as vrea sa va multumesc pentru atentie celor ce au rezistat acestui articol destul de lunguiet si nu au fost adormiti de aerul sau monoton si folosofic al acestui articol, am incercat sa pun “pe hartie” cateva din gandurile mele cu privere la existenta noastra si sper sa o mai fac din cand in cand si in viitoare articole. Probabil ca unii vor fi dezamagiti de acest post si-l vor considera o aberatie totala insa el este adresat mai mult celor ce le place sa reflecte asupra unor asemenea teme si carora le place sa vada si esenta vietii ci nu numai fondul care pentru unii e frumos iar pentru alti amar si negru. De asemenea, daca va intereseaza si alte articole legate de aceasta tema va recomand blogul amicului meu Ionut: http://existenta.blogspot.com/ .  Acestea fiind spuse va las in aceasta seara cu o melodie care intotdeauna ma ajuta cand ma simt trist: Clocks – Coldplay.

Advertisements

~ by mihailanga on November 13, 2010.

9 Responses to “Viata… intre fericire si tristete”

  1. Felicitari pentru cele simtite, se vede ca dualitatea incepe sa ti se dizolve si sa ia locul unei intelegeri si acceptari.Succes in continuare!

  2. Natura omului este aceea de a fi mereu de a fi mereu în căutare de mai mult şi de a nu fi mulţumit cu puţinul pe care îl are, chiar dacă puţinul acela înseamnă a avea ceva mai mult decât nimic. Până la urmă, fiecare îşi trăieşte viaţa aşa cum vrea şi numai timpul o să poată spună dacă şi-a trăit-o bine sau nu.

    Ştii, pentru un student la Politehnică eşti mult prea filozof. Înseamnă că facultatea nu te-a transformat încă într-un cyborg. Bravo ţie :))

    • @Ioana: tind sa cred ca timpul nu este un reper atat de bun in ceea ce priveste viata deoarece este unul strict fizic. Hai sa ne imaginam urmatoarea situatie: analizam simultan evolutia (viata) unui om care este incercat de viata la fiecare pas si invata sa munceasca pentru a obtine ceva si sa prtuiasca ceea ce are si evolutia unui specimen din rasa “cocalar” care nu stie sa faca altceva decat sa se distreze si sa obtina orice printr-o metoda cat mai scurta, sa zicem furt, talharie, santaj, etc. La finalul vietii ai tinde sa spui ca cocalarul este un om mai implinit: are palate, masini, toata averea din lume, “subalterni” fara numar, practic multa putere. Celalalt individ pe de alta parte si-a petrecut majoritatea vietii intr-o saracie ce abia i-a permis sa ajunga pana in acest stadiu terminal, sau a fost “blestemat” cu un handicap sau o boala ce i-a facut viata mult mai grea in comparatie cu a celorlalti. Eu cred ca acest om ar fi mult mai evoluat si mult mai aproape de starea sa de evolutie finala decat cocalarul care nu a stiut decat sa ia “everything for granted” si care si-a trait viata aproape degeaba. Ceea ce incerc sa spun este ca nu conteaza cat de sus ajungem in viata sau cat de fericiti si multumiti suntem de ceea ce avem atat timp cat uitam cum ne simteam inainte de a avea toate aceste lucruri.
      Legat de faza cu filofofeala, sunt un om caruia ii place sa se bazeze foarte mult pe ratiune dar in acelasi timp tinde sa si viseze mult cu ochii deschisi si cred ca ambele laturi ma hranesc intr-o masura destul de egala atat timp cat le tin in “custi” diferite 😛

      • Acum lucrurile devin subiective. Aşa putem duce analiza mai departe: cocalarul trăieşte în lux, dar, asemeni omului care atunci când se vede bogat vrea să fie mai bogat, urmăreşte să îşi mărească “veniturile”. Şi ce face? Intră în afaceri riscante, joacă la cazino şi, dintr-o dată, se trezeşte falit. La ce i-a folosit luxul până la urmă? La nimic. De cealaltă parte, omul sărac şi blestemat cu un handicap se poate trezi într-o zi găsind pe stradă un bilet la loterie câştigător. Devine bogat, reuşeşte să se vindece şi trăieşte viaţa pe care o merită, după atâţia ani de suferinţă. Mai devreme sau mai târziu, soarta i-a pedepsit şi răsplătit pe fiecare după faptele lor. În cazul ăsta, iată că timpul devine un reper 🙂

  3. In cazul asta intradevarul, insa din pacate e doar un caz particular, in realitate viata tinde sa divizeze omenirea in aceste 2 categorii. Probabil ca rolul nostru ca oameni este sa gasim calea de mijloc, sa echilibram perfect cele 2 stari 😀

  4. imi place blogul tau. imi place cum scrii, iar piesele pe care le pui la sfarsitul posturilor sunt foarte faine.

  5. Salutare!
    Fa mi o vizita http://www.pinka.info/ si daca iti place , mi-as dori sa facem schimb de linkuri.
    Astept mesaj pe adresa biancasebastiana@yahoo.com
    Titlu Viata e frumoasa!
    Multumesc,
    Cu respect,
    Bianca,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: